Zilele trecute am fost la Casa Capsa sa servesc o prajitura alaturi de prietenul meu si totul mi s-a parut o poveste desprinsa parca din alte vremuri, vremuri cand oamenii inca mai purtau in ei acel respect si bun simt, acea cordialitate si ospitalitate neostentativa, ci autentica in simplitatea ei.
Si, parca m-am lasat purtata in timp, in vremea lui Eliade, in Bucurestiul interbelic , cand respectul si decenta erau principii de baza care stateau la baza clasei sociale inalte, ale elitei iar jocul curtoaziei, romantismul si seductia erau savarsite cu maniere, tact si rafinament.
Mi-am adus aminte de un citat din romanul "Nunta in Cer" a lui Mircea Eliade, roman care a ramas si va ramane unul dintre preferatele mele:
“Imi amintesc doar ca un parfum necunoscut mi-a alunecat sub nari indata ce si-a apropiat capul de umarul meu. Nu era un parfum feminin as putea spune ca nu era nici macar uman. Isi avea esentele in alte amintiri, inchipuiai mai degraba plutind pe o broderie batuta cu mult aur, distilat de o mare lampa orientala, din radacini multe si foarte putin ulei.Un parfum in care parca nici alcoolul, nici uleiul nu-si tradau prezenta ci numai esentele pure de metale vechi si ierburi... Cat am incercat mai tarziu, cand am cunoscut-o, sa-mi precizez nuanta parfumului capului ei!
Mi se parea ca niciodata nu si-a mai gasit puritatea, aproape ascetica, din acea seara. Nu, intr-adevar, pentru ca de atunci narile, simturile, memoria mea legasera parfumul acela atat de aspru in cuviinta lui de carnea ei, pe care o cunoscusem, de buzele ei, pe care le intalnisem...”
Cat de frumos, de elegant si totusi candid, pur, se imbina puterea romantismului, a dragostei cu parfumul purtat si cu amintirea lui. Aflam tot in roman ca parfumul era Ambre Antique de la Coty, un parfum oriental, ambrat.
Realizat in 1905 intr-un flacon de Rene Lalique, parfumul devine simbolul romanului, prin care indragostitul isi cauta iubita, nu doar prin amintirea ei carnala ci si prin amintirea ei olfactiva, prin puterea parfumului de a lega experientele, sentimentele si trairile de amintiri.
In orice poveste de dragoste sau orice romanta, parfumul este indispensabil caci prin miros noi ne deschidem universului celui caruia ne oferim si trupul dar si inima. Fie ca vorbim de mirosul personal al corpului nostru sau feromonii din zilele de astazi, fie ca vorbim despre parfumul pe care il purtam, nu cred ca ne putem imagina iubirea fara parfum sau parfumul fara iubire.
Louis Aragon, poet francez, scrie : "Palma mea, a pastrat mirosului umarului tau", mirosul, ca parte intrinseca umana, este adus aici la sentimentul de nostalgie, de dor, de iubire, mirosul pielii capata valente parfumate, eterne.
Caci parfumul iti anunta sosirea si dar iti prelungeste si absenta, asa cum spunea Coco Chanel, la fel ne putem gandi si la mirosul pielii noastre, care ramane in mintea si in inima celui pe care il iubim si ne iubeste, ca un tatuaj.
Un tatuaj ca o declaratie de dragoste, parfumul este acea prezenta-absenta , o forta pe care o ofera romanticilor sa isi declare iubirea si indragostitilor sa o traiasca intens, visceral si profund.
"As vrea sa fiu oglinda,
Ca totdeauna sa ma poti vedea
Sa fiu parfum as vrea
Ca sa te pot parfuma."
Un poem ce apartine poetului Pierre de Ronsard, parfumul aici avand atat rolul protector cat si rolul omniprezentei, pe care indragostitul doreste sa il posede, ca sa fie mereu aproape de iubita lui, prin intermediul parfumului sa o atinga, sa o imbratiseze si sa ii fie alaturi.
Citind si documentandu-ma, ma transpun in vremurile de atunci cand iubirea era sacra iar femeia iubita era divinizata, indragostitii traindu-si propriile reguli, visuri si dorinte, femeia fiind o zeita neasemuita cu altele, iar mirosul ei, parfumul ei era urma pe care fiecare indragostit o lua drept calauza.
Filozoful Michel Serres scrie in cartea sa "Cele cinci simturi" urmatoarea afirmatie "Nu iubim fara improbabilul acord al mirosurilor [...] ; iubirea parfumeaza viata, aromele poarta cu ele intalnirile si povestile lor".
Ne conectam cu amintirile, cu mirosul celuilalt prin miros; mirosul devine aliatul nostru in arta seductiei, in arta placerii, in voluptate dar si in dragoste, in pasiune si eros.
"Parfumul nu are doar farmecul preludiilor sau linistea momentelor de dragoste si ale amintirii lor, ci are si o putere erotica prin care iubirea este pastrata ca un fetis" , scrie Elisabeth de Feydeau in cartea sa Dictionar indragostit de parfumuri si sublineaza nuanta carnala, animalica a mirosului si a parfumului precum si obsesiile pe care le putem dezvolta pentru un miros, o traire, un parfum sau o iubire ilicita unde parfumul este liantul invizibil dintre iubire si pacat.
Parfumul este un miros care poate starni dorinta, placere, romantism si seductie pentru ca este asociat unei clipe si a unei persone care ti-a intrat la inima, o persoana de care te-ai indragostit. Astfel, orice parfum poate fi un parfum al iubirii si al erosului, daca in spatele amintirii lui se afla un moment de romantism, de iubire.
De aceea, in zilele de astazi, parfumul este considerat mai degraba un instrument vulgar de apropiere, cu precadere de latura fizica si nu de cea sentimentala, aproape dus la extrem si lipsit de orice bun gust, caci este folosit fara parcimonie si fara cunoasterea bunelor maniere in arta de a te parfuma.
Poate sunt o visatoare si inca mai sper la romantismul pur din vremurile trecute, cand femeile se curtau galant si cu maniere, cand parfumul era doar o carte de vizita care iti reprezenta personalitatea iar domnii erau cuceriti de puterea de seductie si forta pe care o impregnai cu ajutorul parfumului, ca instrument si accesoriu al magnetismului personal.
Inchei cu cateva versuri din poemul Parfumul, scris de Charles Baudelaire:
"E farmecul cu care te imbata
Aroma reinviatului trecut
E floarea ce-o culegi cu un sarut
Sorbindu-i fragezimea de altadata."
